Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de ultimă oră. Un ciclon a cuprins România, astfel că în următoarele zile, pe teritoriul țării noastre, sunt așteptate precipitații abundente, care vor lua forma unor furtuni violente.
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat ploi în toată ţara până luni dimineaţă. Pe alocuri, ploile vor avea caracter de furtună, cu fulgere, mai ales în jumătatea de sud a României.
”Cantităţile de apă vor depăşi local – în perioade scurte de timp sau prin acumulare în intervale de 24 de ore – 15…20 l/mp, iar izolat, mai ales în Oltenia, Muntenia şi zonele montane aferente, 30…40 l/mp. În intervalul menţionat va ploua temporar în toate regiunile şi vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice, mai însemnate cantitativ în sud-vestul, sudul şi sud-estul ţării”, conform România TV.
Ciclonul (în greacă κυκλώνας, kiklónas – care se rotește) este o perturbație atmosferică cu presiune scăzută și cu o circulație a aerului în jurul centrului în sensul invers acelor de ceasornic – în emisfera nordică – și în sensul acelor de ceasornic în emisfera sudică.
Este un vânt puternic, cu deplasarea aerului în spirală, însoțit de ploi torențiale și de descărcări electrice, specifice regiunilor tropicale din bazinul Oceanului Indian, el fiind numit în aceste regiuni și ciclon tropical sau taifun. Se manifestă deosebit de intens la sud de ecuator în regiunile Golfului Bengal, Mauritius, La Réunion, Madagascar, coasta Africii de Est și Australia. Însă, în ultimii ani, chiar și Europa a fost afectată.
În stratul de frecare, vântul are componenta orientată către centru conform gradientului baric. Datorită orientării vântului către centrul ciclonului, în partea sa centrală domină mișcările ascendente. Față de anticicloni, ciclonii determină un timp în general închis, cu precipitații și vânturi intense. (sursa – Wikipedia)